Wednesday, June 1, 2011

Mon cher Marcel...

Mon cher Marcel,




Astazi am avut parte de o surpriza! Eram la bistro cu maman, cand a trecut pe langa noi dragul de unchiul Walter, il stii cum e, politicos ca intotdeauna. Nu prea l-am luat in seama, ne-a spus cat de mult iti place New York-ul, imi venea sa ii strig acolo, in strada: "Da, dar ma place pe mine mai mult decat afurisitul ala de New York si cladirile lui prea inalte!", dar m-am abtinut... Mi-am tinut limba si bine am facut, pentru ca urmatoarele lui cuvinte au fost un adevarat soc pentru mine. "Am ceva de vorbit cu tine", mi-a spus, "intre patru ochi. E un secret. Are de-a face cu Marcel". Am clipit repede, de parca imi intrase ceva in ochi, caci m-a luat pe nepregatite si nu am mai putut sa refuz. Am crezut ca stie, am crezut ca totul s-a terminat si ca secretul nostru s-a aflat. "Vreau sa faci ceva pentru mine... pentru Marcel", mi-a spus. Am inghitit in sec, insa am reusit sa ingaim la repezeala "Da, sigur... orice este nevoie, vreau sa spun, ummm, ce trebuie sa fac?". Mi-a zambit, mi-a luat mana intr-a lui si, cu o privire ganditoare, mi-a examinat degetele. "Sa te ia naiba, Lucille, pentru cum mi-ai taiat unghiile, atat de scurte si urate!", mi-am zis, dar am ramas nemiscata. Parea ca asteptam amandoi sa se intample ceva, de parca acel moment avea sa ne schimbe vietile amandurora pentru totdeauna. Cred ca aratam tare caraghios, acolo, pe strada prafoasa cu miros de vara statuta, cu soarele batandu-ne in crestet, eu, o fetita, departe de a fi o frumusete, iar el, un barbat matur, cu ochelarii cu rame subtiri, cu privirea pierduta in ganduri, cu mana mea intr-a lui, privind-o insistent. "Marcel vrea sa rastoarne lumea... cine sunt eu sa-l opresc...", a soptit. "Nici nu stii cat de importanta esti...", a mai spus. "Lui Marcel i-a mai venit o idee trasnita, stii tu, se joaca cu obiecte din ce in ce mai ciudate", a zambit el si mi-a facut cu ochiul. Uitase, deja, gandurile de mai devreme, iar ochii i se luminasera. "A scornit un joc nou. Ii spune hai sa vedem pana unde putem sa mergem. Acum vrea sa ascunda lucruri. Stiu, pare ca nu e mare lucru, pe langa altele pe care le-a inventat, si stiu ca ii place sa spuna povesti pe care nimeni nu le intelege, dar de data asta..." a oftat, "de data asta vrea sa ascunda un obiect concret. Iar tu o sa-l alegi pentru mine". M-am cutremurat. Nu mi-a venit sa cred, eu, eu, EU! Sa fiu partasa la un secret, o taina pe care numai eu sa o pot dezlega, pe care nici macar tu, mon cher Marcel, sa nu o descifrezi! Imi venea sa tropai de bucurie, acolo, in strada, cu maman privindu-ma stramb pentru ca ma inrosisem din cap pana in picioare... Nici nu mai stiu cand am ajuns acasa, nici cand m-am aruncat pe pat cu rochita de strada, nici cand am plans de fericire cu fata adanc afundata in perna...

No comments:

Post a Comment