Saturday, May 21, 2011

O amintire, cat timp sa fi trecut de atunci...?

Draga Aka,

Ti-am povestit vreodata despre Otongo, cea cu pielea smeada si miros de cacao? Cea care imi bantuie noptile si imi tulbura viata, cea pe care am cunoscut-o inainte sa o cunosc? Mult timp, am crezut ca nu exista, ca o astfel de iubire mistuitoare nu este de pe lumea asta, ca nu poti sa simti pe cineva fara sa il atingi, ca nu poti sa mirosi pe cineva fara sa ii fi aproape, ca nu poti sa ii simti parul negru pe fata fara sa iti afunzi chipul in el... Cand am pasit pe taramul acela indepartat, nu am stiut ca acolo ma voi pierde, ca acolo, pe tarmul acela nou cu aer de capat de lume, imi voi lasa sufletul. Nu am stiut nimic, asa cum stiu acum ca viata mea de dinainte nu a fost cu adevarat viata. Ca nu am trait pana nu am ajuns acolo, intr-un loc al carui nume nu stiam a-l pronunta, inconjurat de niste oameni a caror limba nu o intelegeam si ale caror credinte erau la fel de indepartate de a mea ca pamantul de soare... Cum am ajuns acolo? De ce a hotarat soarta sa sufar atat? Nu stiu nici astazi sa iti raspund; astazi, cand iti scriu aceste randuri, totul pare inconjurat de o ceata densa, magica, ireala, care face ca totul sa imi para un vis si sa se piarda in negura care imi afecteaza memoria. Am fost cu adevarat acolo? Oare ea chiar a existat? Otongo, cea pe care mi-a amintesc intr-o dimineata de primavara, cu pielea lucioasa in lumina amiezii fierbinti, cu parul inconjurat de o coroana de foc solar, sacra, pura, de neatins, ca o divinitate rasarita de niciunde in mijliocul pucioasei care ne inconjura. Cu bratele deschise, dansa in praful drumului pe o muzica numai de ea stiuta. Printre nimicurile ei, dansa...